5/5 - (18 votes)
I. DEFINIȚIE: Complementul este partea secundară de propoziție care determină: un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție cu funcția sintactică de predicat.
II. CLASIFICARE:
1.Complemente circumstanțiale– indică împrejurarea în care are loc acțiunea exprimată de către verbul determinat. Această categorie se împarte la rândul său în:
- De loc: Lui Mihai Eminescu îi plăcea să se plimbe prin pădure.
- De timp: În această dimineață avem zbor către Paris.
- De mod: Îl analizează cu atenție.
- De cauză: Tremură de frig.
- De scop: L-a trimis la magazine pentru pâine.
2.Complemente necircumstanțiale-indică obiectul asupra căruia se revarsă consecințele acțiunii exprimate prin verb, sau obiectul căruia i se acordă ceva anume. Complementele necircumstanțiale pot fi:
- Directe: A dus cățelușul l-a un adăpost de animale.
- Prepoziționale: Vorbeau despre excursia mult așteptată.
- Indirecte: I-a cumpărat mamei sale o geantă.
- De agent: Prăjiturile sunt făcute de mine.
III.TOPICĂ ȘI PUNCTUAȚIE:
- Complementul stă, de regulă, după termenii determinați. În unele situații, complementul stă înaintea termenului determinat.
Exemple: Pe Ana am întâlnit-o la bal. La bal am întâlnit-o pe Ana.
- Complementul direct și cel indirect nu se vor separa niciodată prin virgule de verbele determinate de acestea.
- Complementele aflate în raport de coordonare se pot despărți între ele sau nu prin virgulă, depinzând de regulile de punctuație aplicate conjuncțiilor.