Textul dramatic este un text literar, scris cu scopul de a fi jucat pe scenă.
Ex: O scrisoare pierdută – Ion Luca Caragiale
PERSOANELE
ŞTEFAN TIPĂTESCU, prefectul judeţului
AGAMEMNON DANDANACHE, vechi luptător de la 48
ZAHARIA TRAHANACHE, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului şcolar, Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii
TACHE FARFURIDI, avocat, membru al acestor comitete şi comiţii
IORDACHE BRÂNZOVENESCU, asemenea
NAE CAŢAVENCU, avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor, prezident-fundator al Societăţii enciclopedice-cooperative „Aurora economică română”
IONESCU, institutor, colaborator la acel ziar şi membru al acestei societăţi
POPESCU, asemenea
GHIŢĂ PRISTANDA, poliţaiul oraşului
UN CETĂŢEAN TURMENTAT
ZOE TRAHANACHE, soţia lui ZAHARIA TRAHANACHE
UN FECIOR
ALEGĂTORI, CETĂŢENI, PUBLIC
În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre.
ACTUL I
(O anticameră bine mobilată. Uşă în fund cu două ferestre mari de laturi. La dreapta, în planul din fund o uşă, la stânga altă uşă, în planul din faţă. În stânga, planul întâi, canapea şi un fotoliu)
SCENA I
TIPĂTESCU, puţin agitat, se plimbă cu „Răcnetul Carpaţilor” în mână; e în haine de odaie; PRISTANDA în picioare, mai spre uşă, stă rezemat în sabie
TIPĂTESCU (terminând de citit o frază din jurnal) : „…Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în faţa unui om!… Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!…” (indignat) Eu vampir, ‘ai?… Caraghioz!
PRISTANDA (asemenea) : Curat caraghioz!… Pardon, să iertaţi, coane Fănică, că întreb: bambir… ce-i aia, bampir?
TIPĂTESCU: Unul… unul care suge sângele poporului… Eu sug sângele poporului!…
ELEMENTE COMPONENTE ALE TEXTULUI DRAMATIC:
- DIALOGUL/REPLICILE– tiparul textual predominant în textul dramatic este dialogul care marchează replicile personajelor/ actorilor. Înaintea fiecărei replici este notat cu majuscule numele personajului. Dialogul are rol în caracterizarea personajelor și oferă dinamism acțiunii.
! Într-un text dramatic poate apărea și monologul care reprezintă un procedeu prin care personajul vorbește cu sine însuși sau cu spectatorii, transmițându-și ideile, gândurile și sentimentele. - TABLOURI, ACTE ȘI SCENE– textul are o structură specific, fiind structurat în acte, scene sau tablouri.
Actul- este o subdiviziune a unei piese de teatru care are în alcătuire mai multe scene, cu acțiune unitară, marcată de cele mai multe ori de lăsarea cortinei. Actele se notează cu cifre romane.
Scena sau tabloul- este o parte componentă a unui act, marcată, în general, prin plecarea sau intrarea unui personaj sau prin schimbarea decorului. Scenele se notează de cele mai multe ori cu cifre arabe. - INDICAȚIILE SCENICE (DIDASCALII)– sunt informații referitoare la modul în care textul trebuie transpus pe scenă, făcând referire la mimica, gesturile, vestimentația actorilor, aspecte de decor, lumini sau fond sonor. În general, didascaliile apar scrise cu litere cursive și așezate între paranteze rotunde. Ele se regăsesc atât înaintea textului, cât și în interior. Indicațiile scenice sunt de două tipuri: indicații externe/ inițiale (lista personajelor din începutul textului) și indicații interne/ funcționale (din interiorul textului).
Exemplu:
(O anticameră bine mobilată. Uşă în fund cu două ferestre mari de laturi. La dreapta, în planul din fund o uşă, la stânga altă uşă, în planul din faţă. În stânga, planul întâi, canapea şi un fotoliu);
TIPĂTESCU (terminând de citit o frază din jurnal). - ACTORII/PERSONAJELE DRAMATICE– personajul dramatic din text este interpretat pe scenă de către un actor. Textul dramatic conține la început o listă cu numele personajelor care uneori sunt caracterizate sumar, oferindu-se informații despre statutul social, familial, profesie etc. Ele sunt așezate pe listă în ordinea importanței în cadrul acțiunii sau după statutul social.
- CONFLICTUL DRAMATIC– surprinde divergențele care apar între personajele textului dramatic, provocat de interese sau concepții diferite.
- COORDONATELE TEMPORALE ȘI SPAȚIALE
Spațiul- este indicat adesea de către didascalii, acestea provocând cititorul să-și imagineze cât mai aproape de realitate decorul în care ale loc acțiunea.
Timpul are două componente, durata și momentul.
SCURTĂ ISTORIE A TEATRULUI
Teatrul a apărut în Antichitate (sec. VII-VI î.e.n.) și se crede că primele reprezentări teatrale au fost dedicate zeului Dionisos. Oamenii puneau în scenă ritualuri religioase pentru a îmbuna zeitățile și a le determina să le ofere un an prosper, fertil, cu recoltă.
Scena era de fapt un perete de care se agăța decorul, iar în fața scenei era orchestra, locul în care jucau actorii și în care se afla corul.
Teatrul modern își are originile în interpretările dramatice din Grecia Antică, iar pentru o lungă perioadă rolurile au fost interpretate doar de bărbați. Aceștia purtau măști expresive de aceea și în zilele noastre măștile au rămas simbolul teatrului.
Începând cu secolul al XVII-lea, arta spectacolului cunoaște o reînnoire în Europa, când apare conceptul de scenă-cutie, iar spectacolele au loc în săli de teatru special amenajate. Tot acum apar și actrițe femei.
Teatrul a evoluat de-a lungul timpului, iar spectacolele se desfășoară acum și în spații neobișnuite precum străzi, piețe, stații de metro, restaurante etc.
