Pronumele şi adjectivul pronominal nehotărât

5/5 - (1 vote)

I.DEFINIȚIE: Pronumele nehotărât ține locul unui substantiv fără să ofere informații precise asupra obiectului denumit de substantivul pe care îl înlocuiește. Nu are categoria persoanei.

II.FORMEDupă alcătuire, pronumele nehotărâte sunt:

-simple: unul, altul, atât, tot, mult, puțin, cutare etc.

-compuse: fiecare, oricine, oricare, orice, oricât, cineva, ceva, careva, câtva, altcineva, altceva, altcareva, oarecine, oarecare, vreunul etc.

III. POSIBILITĂȚI COMBINATORII ALE PRONUMELUI NEHOTĂRÂT (FUNCȚII SINTACTICE)

a)NOMINATIV

1.SUBIECT: Fiecare știe ce are de făcut.

2.NUME PREDICATIV: A devenit altul de când a cunoscut-o.

b)ACUZATIV

1.COMPLEMENT DIRECT: Îi cunosc pe mulți dintre ei.

2.COMPLEMENT PREPOZIȚIONAL: Am vorbit cu cineva pentru problema ta.

3.COMPLEMENT DE AGENT: Florile sunt plantate de altcineva.

4.ATRIBUT PRONOMINAL PREPOZIȚIONAL: Sfaturile de la oricine nu mă interesează.

5.CIRCUMSTANȚIAL DE LOC: A ajuns la careva pixul meu?

6.CIRCUMSTANȚIAL DE TIMP: Am ajuns odată cu cineva din public.

7.CIRCUMSTANȚIAL DE MOD: Ionuț se comport ca oricare.

8.NUME PREDICATIV: Cadoul este de la cineva important.

c)DATIV

1.COMPLEMENT INDIRECT: Am spus fiecăruia care sunt regulile.

2.NUME PREDICATIV: Nu sunt contra oricui.

d)GENITIV

1.ATRIBUT PRONOMINAL GENITIVAL: Nu este vina vreunuia.

2.NUME PREDICATIV: Jacheta este a vreunuia dintre voi?

 

IV.ADJECTIVUL PRONOMINAL NEHOTĂRÂT

Când determină un substantiv cu care se acordă în gen, număr și caz, pronumele nehotărât devine adjectiv pronominal nehotărât cu funcția sintactică de atribut adjectival.

Exemplu:

Toți și-au făcut tema. (toți= pronume nehotărât, f.s. de subiect, caz N)

Toți copiii și-au făcut tema. (toți=adj.pron .nehotărât, se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat ”copiii” [masculin, plural, N], f.s. atr. adj.

Unele cuvinte pot fi doar adjective pronominale nehotărâte: anume, anumit, niscaiva, niște etc.

 

Distribuie

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email

Articole similare:

Conjuncţia
Elemente de construcție a comunicării
OradeRomână.ro

Conjuncţia

I.DEFINIȚIE: Conjuncția este partea de vorbire neflexibilă, care leagă, în

Citește tot »